#FirstBook- capitolul 1

As vrea să las un pic seria cu vânatorii de comori, ultimele 2 cărți, și să mă apuc de o noua serie, în care pur si spmplu voi scrie povești , sau cartea pe care am început să o scriu. O parte de idee să încep o carte, a venit de la Timo. Nu știu ce nume să dau cartii, dar, până mă mai gândesc, puteți scrie în comentarii. Am de gând să țin seria mult timp, dacă pot.

Poveste

Totul a început de la un băiat pe nume Jay. avea cam 11 ani, mai mai să facă 12. Faza e că lui îi place mult programarea și crearea jocurilor, ceea ce făcea. Avea PC bun, nimic nu îl oprea. Într-o zi, găsise un fel de club unde dacă avea performante mari, putea să ajungă departe și să lucreze într-un laborator cu mai mulți copii, care era la diferite ocupații. Chimie, Roboti (care era din același club cu Jay) , Biologie, Limbi străine, și IT. A progresat mult până a ajuns acolo, și avea chiar și cateva jocuri făcute în toata vara.

Când incepu scoala, ei o încep cu o excursie undeva(aproape anual), veni o nouă fată pe nume Ammy, care după mult timp, realiză că era de la clubul de chimie. Deveniră buni prieteni, având multe în comun. În continoare află, ce vrea de fapt acel profesor numit Porofesor Smart.

Practic Ammy la ajutat odată pe Profesor Smart, care lucra la un proiect care trebuie oprit în alt fel. Anume, era plătit scump, dacă reușea să îi teleghideze pe oameni. De asta avea nevoie de copii.

Vreau să fac aceasta carte din capitole scurte, și cred că prima carte va avea 10 sau 20 de volume (づ。◕‿‿◕。)づ

2 comentarii la „#FirstBook- capitolul 1”

  1. Wow Iosua! Sunt impresionata! O adevarata aventura pe site-ul tau!
    Am inceput să citesc cartea ta! Eu zic sa o numesti chiar FistBook și să păstrezi și desenul – adică să apară pe coperta cărtii (atunci cand o tiparesti). Spor la scris!

    1. Bună! Mersi mult de încurajare. Nu cred totusi ca FirstBook e un titlu bun. Nu stiu de ce dar pentru o carte cu aventură nu stiu daca se potriveste cu cartea. Dar mai ramane de vazut pana fac si capitolul 20 =D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *