Mda… . Iar scuze, deșii nu este deloc ușor să scrii o poveste, sau să o continui, necesită timp răbdare și uneori chiar stres. Să trecem la poveste. Sper să reușesc să scriu câte un capitol pe săptămână. Măcar atât, apoi văd dacă timpul îmi permite mai mult.
După ce se dezmetici, Jay înțelese, că visase. Poate era din cauză că nu putuse să doarmă câteva nopți la rând din cauza piciorului? Nu se știe, cei drept stătuse acasă o vreme, iar Ammy îi mai făcea vizite să vadă cum e, deoarece Andy încă nu venise. Era drum lung până la ei în oraș. Mai avea să stea cam 3 zile.
Cât despre Profesor Smart, toți au aflat de el, și povestea lor. Inclusiv de Jay, Ammy și Andy. Cat despre Bill, încă e căutat. În locul lui Smart, venise un domn tare drăguț, iar copiilor le plăcea de el. Pare inocent, dar niciodată nu știi ce te așteaptă în spatele unui inocent. Poate fi și un trădători și un om bun. Asta rămâne de văzut.
Cu timpul, Jay îl mai ajutase odată cu un mic ajutor de spion. Evident, nu ceva măreț, deșii, avea impresia că unii dintre copii din clubul de Limbi străine se întâlneau într-o cameră unde nimeni nu se duce, și nu este permis, că să facă tranzacții de droguri. Nu putea sa se duca el înșuși. Era cam grăsuț și bătrân. Undeva cam pe la 55 de ani… . Numele încă nu îl știa. Când acești copii spionați de Jay (în neștiința lui Ammy) au fost luați la interogatoriu, doar unul a scăpat inocent, deoarece pentru el nu aveau vreo dovadă.
Jay primise și un mic cadou de la acest domn. Primise un titlu în tot clubul de: „Erou cu licență de spionat”. Cu timpul, au afla și numele lui… . Jaser Brown… . Jaser, făcuse și mici „echipe” unde cineva era șeful, asta depinde de grad (Adăugând grade noi, fiecărui membru li s-a pus un anumit grad), și făceau diferite activități. Care echipa făcea cele mai multe activități pe cursul unei luni, fiecare membru creștea cu cate 10 puncte sau daca echipa era locul 2,primeau 50 puncte, locul 3, 3 puncte. Erau multe grade și „echipe” Fiecare având ceva reprezentativ. Ammy si Jay erau lideri la echipe diferite. Jay având reprezentativ, „Spion” si tot ce tine de asta ,iar Ammy „Ninja”. Fiecare lider trebuia să se știe în ceea ce și, a ales, și la fel și membri, de aceea aveau grade după experiență.
Următorul va fi suspans, Nu uitați ca am făcut Rezumat Cireșarii, îl puteți găsi aici. Și ne vedem cu următorul articol =))